Pașii-mi leapădă colbul asfințitului în brațele trecutului… Alei ce urlă a tăcere și bulevarde cimentate cu oameni se petrec prin fața reflexiei cărămizii a lentilelor de ochelari… Soarele își stinge ultimul zâmbet și ultima țigară din foi de raze în scrumiera nourilor. Luna se liberează în toată splendoarea ei și din naltul crugurilor un corno signale anunță sosirea cavaleriei de aștri… E noapte peste Târgul Bucureșcilor… Ne aflăm în Noaptea Europeană a Muzeelor.
Îmi preumblu gândurile printre oameni grăbiți să plece de la un șir indian, spre un alt șir indian, unde așteaptă cuminți să intre în spațiile culturale bucureștene, planificând cum au să vadă ceea ce pot vedea în orice altă zi a anului… O umbră de kitsch se zărește suspinând fericită între tenebrele nopții…
Adăst pentru cinci minute la o cafea, deschid telefonul și îmi aduc aminte că, între zecile de scrisori electronice ticsite de informații și termene de predare, aveam și o invitație din partea Departamentului de Relații Publice al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” spre o serie de evenimente care promiteau să fie altfel, să ofere vizitatorilor un produs cultural novator și, totodată, unic. Dintre cestea, atenția mi-a fost captată de proiectul „Capsula Timpului”, un proiect aflat la momentul botejunii.
După onorarea invitației – Istoria a fost cea care a consemnat în hrisoave deopotrivă prezența mea la cest eveniment, cât și, în mod osebit, consacrația în lauri a proiectului, mie îmi revine cinstea de a vă scrijeli, la ceastă oră târzie, asupra câtorva taine ale dihotomiei estetice rațional-irațional mai mult sau prea puțin bănuite de cei peste 1300 de vizitatori prezenți.
Dacă în stadiul de noemă, „Capsula Timpului” nu reprezintă un prototip – există o diversitate globală a experimentării capsulei timpului ca obiect și fenomen care datează de câteva secole, în ceea ce privește procedeul de punere în execuție a conceptului, evenimentul se regăsește încadrat în exigențele unicității estetice, o unicitate care îngemănează pragmatismul intelectual cu Frumosul.
Product deopotrivă cultural și artistic, „Capsula Timpului” este un proiect care valorifică specificitățile culturale ale societății românești. Asemenea altor produse culturale contemporane, proiectul face posibilă transcenderea de la reprezentarea nietzcheană a omului ideal către o reprezentare de mai mare acuratețe și rafinament, anume, reprezentarea hegeliană a omului modern. Această imagistică este ancorată în realitate prin elemente culturale și morale de natură post-relativistă, așa cum sunt cestea definite de către profesorul Andrei Marga (2007, 2008). Ceea ce osebește „Capsula Timpului” de celelalte proiecte este divergența, datorată asimilării componentelor post-relativiste, față de condițiile estetice și morale general exprimate prin actele de creație făurite în cadrul culturii române.
Henri Wald aducea aminte în eseul său Omul și semnele (în Matei, 1971, 25) că, atât dimensiunea rațională, cât și dimensiunea afectivă ale omului trebuie educate, cu observarea că o posibilă dezvoltare a cvintesenței artistice va fi fost fundamentată pe spațializarea emoționantă a unei temporalități cognitive (Wald, op. cit., în Matei, 1971, 26). De asemenea, construcția estetică a operelor de artă moderne, cu sprijinul noilor tehnologii, se realizează pe coordonatele unei geometrizări până la abstract. Pornind de la aste două premise, putem lesne desluși în cadrul proiectului „Capsula Timpului” o „cartografiere temporală” prin realizarea pragmatică a unui dublu concept de povestire în ramă. Astfel, rama proiectului este configurată tridimensional: la nivel temporal de fenomenul cultural Noaptea Europeană a Muzeelor, la nivel imagistic de evenimentele desfășurate în cadrul cestui fenomen (dintre care trei – ediția I a proiectului „Capsula Timpului”, ediția a X-a a „Maratonului de Poezie și Jazz” și expoziția „Eroinele României Mari. Destine din Linia Întâi”, au avut loc sub egida bibliotecii și a partenerilor săi, Muzeul Național al Literaturii Române și Asociația Euro CulturArt) și de arealul geografic al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, la nivel spațial. În aceasta, regăsim o a doua ramă, narațiunea „Capsula Timpului”, un proiect propus și realizat de către managerul bibliotecii din dorința de a lăsa istoria să transcendă către lumea contemporană, spre a dărui celor interesați posibilitatea să cunoască premisele unei instituții ce luminează ca o torță printre decenii. În ceastă a doua ramă acționează reconceptualizarea de poveste în poveste, elementul inedit fiind segmentarea fiecărui spațiu ce urma a fi parcurs de-a lungul traseului, în multiple micro-narațiuni aglutinate de un fir al Ariadnei, icoana așezământului cultural.
Urmărind aceeași structură dihotomică a actului creațional, istoricul Wilhelm Worringer afirma că arta modernă se construiește pe temeiul cunoașterii artistice de tip constructiv și intelectual, produsul final fiind rezultatului actului prin care se îngemănează fantezia cu știința (Al. Tănase, Destinul artei în civilizația modernă, în Matei, 1971, 43). Cest aspect este perceput de vizitator la nivelul inconștientului și pe întregul parcurs al traseului, datorită interconectivității complexe în care fantezia actului creator și al narațiunii sunt împletite cu exactitatea științifică a informațiilor transmise, un rol semnificativ avându-l funcționalitatea culturală a mesajelor în amprentarea valorilor instituționale asupra sistemului de valori culturale al vizitatorilor. Mai mult, această complexitate este prezentă nu doar la nivelul valoric, ci și în relația propriu-zisă custode-vizitator, relație care dezvoltă un proces comunicațional în care custodele transmite informații culturale cu impact spre zona rațională, vreme ce vizitatorul este într-o continuă retroacțiune, act prin care transmite informații bazate pe afecte (adresează întrebări, oferă indicii emoționale directe, face gesturi volubile, tranzitează mai multe tipuri de distanțe spațiale etc.), rezultând un perpetuu mobile al actului comunicațional, interactivitate esențială în succesul acestui proiect. Apexul iestei uniciuni, atât pentru emițător, cât și pentru receptor, poate fi cercetat în momentul accesării inimii capsulei timpului, anume, biroul directorului Fundațiunii Universitare „Carol I”, Alexandru Tzigara-Samurcaș. Așa cum este menționat și în comunicatul de presă emis de către Departamentul de Relații Publice al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în lăuntrul cestui veritabil bastion al peisagisticii culturale de interior, astăzi, se păstrează din anul 1895 mobilierul compus din masa cu blat de marmură şi biroul meșteșugit în Anglia, o lampă de birou, două postamente şi un dulap pentru colecția de medalii. De asemenea, se mai regăsesc repertoriul alfabetic al bibliotecii, primele registre topografice, fișe din catalogul alfabetic scrise în perioada interbelică, o mașină de scris din perioada interbelică şi buletinele de cerere folosite în anii ‘20, câteva din ex libris-urile bibliotecii. Din anii ‘70 sunt prezervate, în „capsula timpului”, fișele cu ajutorul cărora se puteau găsi cărțile dorite în „Catalogul tradițional”. Expuse în acest spațiu narativ al patrimoniului cultural românesc sunt și volume distruse parțial în incendiul din decembrie 1989, precum și prescripturi fidele după cele două acte de inaugurare, din 1895 şi 1914, ale Fundațiunii Universitare ”Carol I”. Toate acestea sunt amenajate astfel încât să fie identificate cu reprezentarea narativă a unui imaginar verosimil istoriei bibliotecii, mediului academic și meta-narațiunii care a însoțit neamul românesc în cele 13 decenii petrecute de la începerea construcției așezământului și până astăzi.
Admițând, încă din primele cuvinte scrijelite în eseu, că evenimentul „Capsula Timpului” este și un produs artistic, o operă de artă, avem datoria să ne plecăm privirea în a constata poziționarea publicului față de aceasta, conform criteriilor stabilite de Adrian Rădulescu (Două poziții ale publicului față de artă, în Matei, 1971, 142-149). Din perspectiva poziției artistice, evenimentul presupune participarea vie, interacțiunea nemijlocită dintre public și produsul cultural-artistic, dialogul permanent dintre public – în calitatea sa de veracitate a prezentului, și operă – ca veracitate a imaginii (existențe istorice, culturi, ideologii, comunități, imaginar, existență a creatorului/creatorilor[1]), exprimarea personalității și afectivității publicului. Poziția culturală este o ipostază bivalentă. În prima configurație, poziția culturală presupune informarea publicului vizitator asupra operei (prezentarea patrimoniului, a conceptului de capsulă a timpului, a informațiilor relevante istoriei și arhitecturii instituției, a informațiilor legate de personalitățile relevante etc.) ca plus-valoare în tezaurul artistic al culturii românești. În a doua înfățișare, „Capsula Timpului” este exprimată față de conștiința socială, valorile, pravilele, mentalul colectiv, în cadrul a două programe desfășurate simultan.
Tot într-o interpretare conexă menirii estetice și culturale a artei, dacă abordăm drept ipoteze de lucru noema că Noaptea Europeană a Muzeelor este un fenomen cultural destinat eliminării permanente sau vremelnice a abisurilor existente între public și artă, iar dilemele culturale fundamentale revigorează potențarea funcției sociale a segmentului elitist al artei prin conflict și incomprehensiune, atunci, în arealul în care acestea se întrepătrund vom regăsi „Capsula Timpului” ca o expresie duală a umanismului integral, o experiență personalizată și imersivă în universul cărturăresc românesc și o manifestare a conștientizării noii identități umane caracterizate de progresul tehnologic accelerat și dezvoltare multilaterală a sinidisisului colectiv (Al. Tănase, op. cit., în Matei, 1971, 44-47).
Inovația este, ca element cardinal în jurul căruia se cristalizează evenimentul, o acțiune în sânul sistemelor de referință cultural și moral ale societății românești și care implantează noi structuri exterioare pe care le integrează în viața spirituală colectivă prin oferirea acestei experiențe personalizate (Dumitru Matei, Procesualitatea estetică a receptării artistice, în Matei, op. cit., 111-141).
Inovația poartă, în primă instanță, masca teatralității Adevărului. Când cortina se ridică, ea sistisește o piesă intitulată „Capsula Timpului” în 3 titluri și 12 acte. Traseul cultural, construit astfel încât să fie parcurs de-a lungul a 3 corpuri de clădire și, respectiv, 12 încăperi, este definit temporal prin reunirea celor trei timpuri – Trecut, Prezent și Viitor, fiecare dintre aceștia devenind, pe rând, un orator ce își recită monologul în mijlocul vizitatorilor. Tot în biroul directorului Fundațiunii, acest aspect este cel mai accesibil în a fi sesizat. Trecutul spune povestea făuririi obiectelor regăsite în încăpere și a bibliotecii. Prezentul istorisește misia actuală a bibliotecii și despre crearea capsulei temporale prin reunirea patrimoniului, precum și, asemeni bunilor de altă dată, reîncepe a spune poveștile aproape uitate. Viitorul promite continuitatea identității și vocațiunii asumate, precum și reluarea poveștilor spre dăinuire.
O altă ipostază a inovației este divergența față de valorile imprimate prin evenimente similare de alte instituții. Majoritatea instituțiilor au mizat pe elementele de ordin cantitativ și prea puțin pe unicitate și novație, oferind acces gratuit la expozițiile pre-existente. Noaptea Europeană a Muzeelor este, prin prisma poziției adoptate de ceastă majoritate, o condiționare psihologică mecanică a publicului, interacțiunea nemijlocită cu produsele majorității fiind o interacțiune mecanică, în care afectul nu oferea personalizarea experienței, ci era direcționat către gratuitate generând superficialitate și kitschizare. Valorile astfel promovate au rămas cele regăsite în tendințele postdecembrist-mileniale (caracterizate de relativizare, impact degenerativ, intensificare a progresivității subculturale). „Capsula Timpului” este, sub acest aspect, un produs dedicat, aflat în antiteză valorică față de majoritate. Astfel, prin crearea unui produs cultural-artistic nou, asumarea unor exigențe cantitative (între acestea: tururile ghidate se desfășurau de-a lungul a 30-45 de minute, tururile începeau la 15-20 de minute distanță unul de celălalt, predeterminarea cantitativă a bunurilor de patrimoniu expuse, etc.; rezultatul cantitativ: conform datelor furnizate prin comunicatul post-eveniment se menționează că la tururile ghidate au luat parte 44 de grupuri de vizitatori – cel mai numeros fiind grupul care a început turul la orele 23:55 și a fost compus din 42 de participanți) și calitative (oferirea de servicii de ghidaj în limbile română, engleză și franceză; imersiunea în narativ a vizitatorilor de orice vârstă – conform comunicatului emis ulterior încheierii evenimentului de către Departamentul de Relații Publice vârsta participanților a variat de la 3 ani până la 75 de ani; revelarea implicită și completă a categoriilor de servicii oferite și a accesibilității și tipurilor de public; expunerea unor bunuri de patrimoniu din categoriile unice, rare și foarte rare; etc.), conturarea principiilor cultural-estetice ale produsului, precum și stabilirea valorică a informațiilor și emoțiilor transmise, a gradualității acestora, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” a oferit originalitate, coerență, rânduială, apel la forul interior, personalizare, cultură și simțiciune.
Seria de pânze ilustrative a icoanelor personalităților care au condus instituția de-a lungul vremurilor este o călătorie manifest în ceea ce Octavian Barbosa identifica (Imagine și cultură, în Matei, op. cit., 1971, 56-64) a fi noul umanism în artă și în cultură. Expuse pe simeza Galeriei Directorilor, galerie permanentă aflată în coridorul care face trecerea din Aula bibliotecii înspre firida din fața Sălii Profesorilor, tablourile sunt expresiunea alegorică a dinamicii evoluției bibliotecii și a impactului social pe care l-a avut aceasta. În plus, trebuie luat în considerație că ele sunt cu atât mai semnificative, întrucât adaugă o dimensiune estetică tuturor componentelor simbolisticii așezământului cultural, atât la nivel de identitate, cât și în ce privește reputația și imaginea acestuia.
Tablourile sunt opera pictorului Stelian D. Neicu[2]. Acesta s-a născut în localitatea Scurtu, județul Teleorman, la data de 26 Mai 1944 și, în prezent, locuiește în cartierul Berceni. Educația sa este una eclectică și osebit de interesantă: a urmat timp de doi ani cursuri de muzică în cadrul Seminarului Teologic din București; apoi învățat cinci ani în cadrul Școlii de Artă din București, din care primii doi i-a efectuat la clasa de teatru și următorii trei s-a pregătit în cadrul clasei de pictură; a studiat cinci ani literatura în cadrul Universității din București, Facultatea de Limbă și Literatură Română (cu Limba Franceză drept limbă secundară de studiu). În perioada petrecută în Școala de Artă, Stelian D. Neicu a făcut parte din clasa doamnei profesor Francesca Lencu. De asemenea, domnia sa a fost elev al pictorilor Aurel Aniței și Nicolae Iorga. Opera sa artistică este compusă din peisaje (inspirate în special de peisagistica de șes din regiunea Subcarpaților Munteniei), flori, naturi statice, icoane, citadine, compoziții și, cum am putut observa în cadrul tururilor ghidate, portrete. Pe lângă sacerdoțiul de autor al Galeriei Directorilor, pictorul Stelian D. Neicu a decorat interioarele IMSAT Muntenia din București și a numeroase locuințe particulare din capitală și din provincie. În ce privește afilierea domniei sale, în perioada 1988-1994 a fost membru al „ARTE ’70” (fostă „HERMES” și mai apoi „G.A.S.T.”); din 1983 este membru al Asociației Artelor Plastice și, începând cu anul 2013, face parte din Uniunea Artiștilor Plastici – U.A.P., sucursala București.
Exprimându-se cu privire la operele pictorului Stelian D. Neicu, doamna Ecaterina Mihai – pictor, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici, Departamentul Strategie, Comunicare, Parteneriat U.A.P. cu Instituțiile Statului și Administrația Publică Locală, afirmă: „Lucrările pictorului Stelian D. Neicu sunt opere spontane, luminoase, optimiste și forme de exprimare ale Artei prin mijloace moderne. În acestea găsim culori cu valoare dominantă, alteori pete mari de culori complementare, domnia sa făcându-le să contrasteze armonic sau să se susțină unitar. Stelian D. Neicu sugerează luminii să se reveleze din exteriorul lucrării pentru a zămisli jocuri clar-obscur și a construi adâncimi nebănuite, logodind ingenios culorile calde cu cele reci.”
Tonurile sobre și tehnica de lucru utilizate pe fundamentul elementelor cardinale anterior menționate, precum și multiplicarea tuturor acestora pentru fiecare dintre portrete au o dublă funcțiune. Pe de o parte, acestea se constituie în elemente de conexiune în plan temporal (între vetust și modern, între tradițional și novator, între perioadele istorice ale societății românești, între perioadele de istorie instituțională) și în ceea ce privește amenajarea interioară (portretele sunt elementul central de unificare a variilor componente structurale și arhitecturale, dominând coridorul prin cromatică). Pe de altă parte, ele contribuie la construcția bivalentă a atmosferei generale a bibliotecii, atmosferă croșetată întru armonia dintre familiaritatea și căldura spațiilor domestice și solemnitatea aproape ritualică a spațiilor academice de înaltă ținută.
Așa cum reține Flavius Pop (1997, 13-14), una din ipostazele retoricii imaginii este aceea de agent al emițătorului care acționează cu misia de a obține asentimentul afectiv al publicului. Întregul traseu cultural se bucură de un astfel de agent iconic, dar cel mai intens și bine conturat, perceptibil chiar și pentru ochiul neantrenat, regăsim agentul iconic în afișul făurit cu scopul de a promova evenimentele care s-au desfășurat în incinta Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, în cadrul fenomenului cultural Noaptea Europeană a Muzeelor.
Elementul hiperbolizant este eliminat și substituit cu metafore și alegorii. Principalele figuri substituite sunt animale, în special din categoria celor nocturne. În continuare voi explicita simbolistica figurilor prin alegerea acelor specificități relevante mai ales pentru evenimentul „Capsula Timpului”.
Pisicile sunt o alegorie pentru libertate și vitalitate (dublate de instrumentele de jazz – jazzul fiind o formă de artă care promovează libertatea de exprimare prin improvizație și vitalitate; mai mult jazz-ul este o experiență care se fundamentează pe individualitatea muzicianului de jazz, metaforă a experienței personalizate care se oferă publicului prin evenimente, în special prin „Capsula Timpului”), curiozitate, poziția artistică a publicului (apelul la intuiție și subconștient) și o simbolistică a întunericului nocturn.
Bufnița este simbol pentru înțelepciune, cunoaștere, mister, reîncarnare ( utilizată astfel cu sensul precugetat orientat spre ideea de renaștere și reinventare identitară), vitalitate, energie și este, din punct de vedere alegoric, ocrotitoarea destinului (biblioteca – proteguitoarea cunoștințelor și a viitorului comunității).
Liliacul este o expresie a imaginarului construită pe aceleași coordonate valorice: expresie a inteligenței, a imortalității, renașterii, fericirii și longevității (așa cum se afirmă în comunicatul de presă făcut public de către Departamentul de Relații Publice al bibliotecii, „Capsula Timpului” oferă posibilitatea cunoașterii „premiselor unei instituții ce luminează ca o torță printre decenii”, imaginea aceasta este prezentă ca metaforă și în imaginea a candelabrului care luminează cu un singur bec, în stil modern).
Ariciul prezent pe afiș este eroul civilizator, din mitologie descins, pentru a împărtăși, în această noapte specială, din înțelepciunea sa (o alegorie la rolul civilizator și educativ al bibliotecilor de-a lungul vremurilor).
Girafa este un simbol al comunicării non-violente (comunicare adecvată adresării publicurilor de toate vârstele, în special acelor categorii de public vulnerabile), al conștientizării sinelui și transmiterii sentimentelor (metaforă reiterativă a caracteristicilor cardinale ale poziției artistice a publicului), al imparțialității și echilibrului comunicațional (metaforă a echilibrului existent în dihotomia rațional-irațional care a stat la temelia realizării evenimentului „Capsula Timpului”), simbol al comunității unite și al familiei (metaforă a atmosferei prezente în bibliotecă, a relației dintre bibliotecă și comunități și, respectiv, dintre bibliotecă și societate).
Peste toate acestea, figurile substituite, prezente pe afiș, au adăugită o retorică bazată pe funcția de sinecdocă. Astfel, se oferă publicului imagini care sunt aspecte parțiale semnificative pentru acele valori și informații esențiale a fi comunicate publicului: coloana ionică este evocatoare pentru spațiul muzeal, elementele muzicale sunt evocatoare pentru maratonul de poezie și jazz, asocierea între lună, telescop și candelabru evocă invitația spre vizitarea bibliotecii și actualitatea invitației (prezentul propriu-zis și prezentul imediat, transpunerea iconicului în mesaj textualizat s-ar putea face prin fraza „În această noapte avem porțile deschise. Vino să ne vizitezi!”).
Afișul este, prin excelență, o sintaxă iconică (Pop, 1997, 22) în care se juxtapun evenimentele (envizionate drept secvențe ale limbajului iconic) într-un prezent actual sau imediat, obținându-se o semnificație estetică generală și unitară a produsului cultural-artistic creat.
Înainte de a-mi așterne condeiul în toc, adaug drept testimoniu al slovelor mele mesajul doamnei Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”: „Încă de la prima ediție, în anul 2011, când am înscris biblioteca în circuitul european al Nopţii Muzeelor, ne-am dorit să creăm o tradiție în a oferi cultură de calitate an de an oaspeților noștri. Pulsăm energie vie și o dăruim cu bucurie!”
Astfel, scrijelind după cum m-am priceput mai bine și cătând a revela numai o parte dintre tainele mai mult sau mai puțin bănuite ale „Capsulei Timpului”, năzuiesc să fi stârnit curiozitatea celor ce și-au plecat privirea în a păși spre licărul torței care luminează printre decenii…
Mi-am preumblat gândurile printre oameni grăbiți să plece de la un șir indian, spre un alt șir indian, unde așteptau cuminți să intre în spațiile culturale bucureștene, planificând cum au să vadă ceea ce pot vedea în orice altă zi a anului… O umbră de kitsch se zărește și acum suspinând după un gram de fericire între tenebrele nopții… A fost Noaptea Europeană a Muzeelor.
Bibliografie
- Marga, Andrei, (2007), Relativism and its consequences = Relativismul și consecințele sale, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană
- Marga Andrei, (2008), La sortie du relativisme, 2e édition, révisée, Cluj-Napoca, Editura Fundației pentru Studii Europene LIMES
- Matei, Dumitru, coord., (1971), Artă și comunicare. Studii de estetică și teoria artei, București, Editura Meridiane
- Pop, Flaviu, (1997), Omul sub influența mediilor de comunicare. În concepția lui Niceto Blázquez Fernandez, Cluj-Napoca, Editura Mediamira
[1] În ipostaza clasică a creatorului evenimentul „Capsula Timpului” ne prezintă mai mulți creatori individuali și colectivi, la nivel instituțional – biblioteca, Departamentul de Relații Publice, celelalte birouri și servicii implicate, și personal – managerul, custozii, personalul care a deservit realizarea, implementarea și revelarea evenimentului ca obiect de artă.
[2] Toate informațiile cu privire la maestrul pictor Stelian D. Neicu au fost publicate în revista PROART, revista Uniunii Artiștilor Plastici și sunt obținute cu sprijinul și amabilitatea doamnei Ecaterina Mihai, artist plastic.
Foto: Arhiva Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, arhiva Instagram Vlad Teodor Petcu
vladteodorpetcu 